VIDEO | Alina Gorghiu vrea o Lege „2 Mai”, după modelul Legii Anastasia, inițiată de social-democratul Robert Cazanciuc

Publicat: 22/09/2023, 14:32
Actualizat: 22/09/2023, 15:36

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a anunțat vineri, că va iniția o Lege pe care o va intitula după tragedia de la 2 Mai, unde Vlad Pascu, șoferul drogat, a omorât 2 tineri în localitatea de la malul mării. Legea ar urma să fie concepută după modelul Legii Anastasia, inițiată de colegul de coaliție, Robert Cazanciuc.

După ce social-democrații le-au luat fața în ceea ce privește măsurile de combatere a traficului și consumului de droguri din țara noastră, nici liberalii nu se lasă mai prejos în ce privește „războiul” declanșat de instituțiile statului în lupta împotriva traficului și consumului de droguri.

În acest sens, Alina Gorghiu a anunțat că își dorește o „Lege 2 Mai” prin care traficanții de cocaină, de heroină sau de fentanil să nu mai primească închisoare cu suspendare. Ea a precizat că i-a în calcul și instituirea unui prag al cantității pe care inculpatul în astfel de cazuri, o deține asupra sa.

„Este o lege pe care eu aș denumi-o Legea 2 mai. În esență, urmează Legea Anastasia pentru o anumită categorie de traficanți. Este vorba de traficanții de droguri de mare risc. Da, vorbim de cocaină, de heroină, de fentanil, substanțe care produc tragedii, drame în viețile multor familii. Sigur, ne putem gândi la cantitatea pentru care putem pune un un prag, însă cred că e important să ne gândim dacă traficantul de droguri de mare risc mai trebuie să aibă posibilitatea să primească suspendarea executării pedepsei sau să execute exclusiv în penitenciar”, a precizat ministrul justiției.

Gorghiu a explicat și de ce anumiți traficanți ajungă să primească soluții cu suspendare în instanțele din România. Aceasta precizează că există o prevedere prin care, persoana susceptibilă de infracțiuni privind regimul substanțelor psihoactive beneficiază de jumătate din limitele prevăzute de lege, atunci când ajută organele judiciare să prindă și alți traficanți.

În cazul traficului de droguri se ajunge, în anumite cazuri, la situații de executare cu suspendare a pedepsei, pentru că există o prevedere legală care spune că, dacă în timpul urmăririi penale, persoana denunță și facilitează identificarea sau tragerea la răspundere penală altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege, ceea ce coboară limita de pedeapsă, a precizat Alina Gorghiu.

Ministrul a lansat în spațiul public și o întrebare, referitoare la cât de bună ar fi propunerea de creștere a pedepselor prevăzută de legea 194 din 2011 pentru fapta persoanei care, cu intenție, efectuează fără drept operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii sau a căror comercializare e permisă de lege.

Gorghiu a anunțat că se înfiinţează și 25 de poziţii noi de procurori la DIICOT, ce vor fi concentraţi pe combaterea traficului stradal, pe raza Bucureşti -Ilfov, dar și un Birou antidrog la Constanţa şi posturi alocate în judeţe cu centre universitare şi turism.

Liberala vrea să mărească și pedepsele pentru astfel de traficanți. Dacă în prezent legea prevede o pedeapsă de la 2 la 7 ani, Gorghiu vrea să modifice pragul, de la 3 la 10 ani.

CITIȚI ȘI:

VIDEO | Klaus Iohannis, despre resturile de dronă căzute în România: „Rusia vrea să pericliteze tranzitarea cerealelor ucrainene”

VIDEO | Klaus Iohannis a vorbit la Columbia University de „oboseala” europenilor față de războiul din Ucraina

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
UE a dat ordin. S-au interzis complet în România. Aparatele care dispar din 2025
Plecarea de pe loc și virajele, capcanele șoferilor pe șoselele cu zăpadă. Cum trebuie procedat
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...